vineri, 16 ianuarie 2009

Afumarea suncii

Miercuri 15.12 a.c. m-am dus la ţară, adică la Căldăruşanca, jud. Buzău, satul unde m-am născut şi unde am copilărit. Fac adesea drumul acesta, din Ploieşti, prin Mizil (oraşul de suflet al D-lui Adrian Năstase - o să pun o postare specială cu subiectul ăsta) şi apoi prin Amaru până la intersecţia cu E85 şi stânga la Căldăruşanca. Am dat atâtea detalii pentru că, în drumurile voastre către Moldova, o să treceţi în mod sigur pe acolo şi poate o să vă amintiţi, să vă uitaţi mai cu atenţie.
Ziceam că fac adesea drumul acesta, pentru că acolo mai trăieşte mama mea şi la cei aproape 83 de ani are nevoie să fie vizitată şi mai ales ajutată, cât mai des. De data asta am îmbinat utilul cu... utilul şi pe lângă activităţile specifice, adică adus lemne pentru foc, adus apă, un pic de curăţenie, încărcat butelia, etc., etc. mi-am propus să afum şi cele câteva şunci primite din porcul tăiat de socri şi să experimentez afumatul de peşte.
Cum se pregateşte şunca pentru afumat - găsiţi pe net, nu mai insist, dar pentru peşte am să dau câteva amănunte, pentru că a ieşit foarte bun şi merită atenţia: am cumpărat câteva bucăţi de macrou pe care l-am despicat, eviscerat şi apoi l-am pus într-o saramura formată din apă, sare, foi de dafin, piper boabe, muştar boabe. L-am ţinut aşa câteva zile (cam o săptămână) după care l-am scos şi l-am legat cu sfoară câte două bucăţi, ca să-l pot agăţa în afumătoare şi l-am pus la vânt alte câteva zile.
Asta a fost pregătirea, aproape la fel făcând şi pentru şuncă şi un pic de muşchi de porc.
Afumătoarea constă într-un butoi de 200 l dezafectat (adică fără fund) pus deasupra unei gropiţe în pământ şi legat printr-un canal de sub un metru lungime cu o vatră unde se face foc.
Canalul înseamnă un sanţ adânc de vreo 10 cm, acoperit cu resturi de ţiglă şi apoi cu pământ, pentru etanşare. Vatra - o altă gropiţă, ceva mai mare decât şanţul. Prinderea şuncilor, cărnii şi peştelui - prin atârnare pe nişte beţe puse pe gura butoiului.
Focul se aprinde cu lemne uscate pentru a face puţin jar şi apoi se alimentează cu lemne verzi pentru a scoate cât mai mult fum. Am citit pe net că cel mai bun fum este cel de viţă de vie, verde, evident, şi cel de porumb sau de mălai de porumb. Eu aşa am facut focul, am avut grijă să nu fie (focul) prea intens pentru ca fumul sa fie rece.
Ca timp totul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, cam câte 4-5 ore pe zi. Probabil că ar fi trebuit s-o ţin mai mult la fum dar timpul nu mi-a permis. Ei, cu toate astea, a iesit o şuncă extra iar peştele minunat. Fiică-mea, Alina, a fost aşa de încântată încât ar vrea neapărat să participe şi ea o dată la afumare, ca să înveţe cum se face...
Gata, sper că v-am făcut poftă, vă aştept la o şuncă afumată cu ceapă şi un peşte afumat, mmm...